Ghidul fermierului care cultivă porumb – Partea a III-a

Partea a III-a: Stadii de vegetație în funcție de riscuri și de perioadele de subscriere

În primele două părți ale „Ghidului fermierului care cultivă porumb. De la rotație, semănat, fertilizare,  la îngrijire și recoltare”, am prezentat particularitățile generale ale plantei și metodele agrotehnice care au rolul de a combate buruienile din cultură. În ultima parte a ghidului  prezentăm stadiile de vegetație relevante din prisma daunelor care pot să apară la porumb, cereala care ocupă al treilea loc, ca importanță, între plantele cultivate pe glob.

Grindina cu daunele timpurii provocate pe stadii de vegetație incipiente

1. Grindina

Atunci când grindina apare la începutul fenofazelor de creştere este importantă o evaluare exactă a nivelului de afectare a plantelor pentru o gestionare precisă a opţiunilor de reînsămânțare. Deoarece imediat după furtună cu grindină este dificil să se distingă ţesutul viu de cel mort, se recomandă ca evaluarea să fie amânată pentru o săptămână până la 10 zile. În această perioadă va începe regenerarea plantelor vii şi decolorarea ţesuturilor moarte va fi evidentă. Un alt motiv pentru întârzierea evaluării este faptul că unele plante care au supravieţuit iniţial unei furtuni cu grindină ar putea să moară în curând din cauza bolilor infecţioase care apar în punctele rănite de grindină sau din cauza vătămării adânci a tulpinii de porumb (Klein and Shapiro, 2011).

Gradul de afectare a plantelor de porumb este mai redus dacă grindina survine în faza de răsărire a plantelor. În acest stadiu de dezvoltare punctul de creştere este încă în sol şi rămâne acolo timp de cel puţin trei săptămâni, până la stadiu de 5-7 frunze complet vizibile. La aproximativ trei săptămâni după răsărire punctul de creştere este deasupra solului datorită alungirii internodurilor. În următoarele 4-5 săptămâni rata de creştere este mai rapidă şi, de asemenea, creşte vulnerabilitatea plantelor în condiţii de grindină (Lauer, 2014).

Grindina afectează producţia de porumb în trei moduri: căderea plantelor, daune directe şi defolierea. Orice daună provocată culturii va reduce capacitatea plantei de a concura cu buruienile, dar cele mai mari pierderi sunt cauzate de defoliere, în special în stadiul de polenizare. Capacitatea de a determina stadiul de dezvoltare a porumbului şi de a estima cu precizie gradul de defoliere sunt esenţiale pentru evaluarea precisă a pierderilor datorate grindinei (Klein and Shapiro, 2011).

În cazul porumbului cea mai mare reducere a producţiei cauzată de daunele provocate de grindină rezultă din pierderea capacităţii de fotosinteză datorită defolierii. Gradul de pierdere a producţiei depinde de fenofaza de dezvoltare a culturii şi de suprafaţa foliară afectată de grindină când suprafaţa foliară este afectată sau chiar distrusă, planta pierde o parte din capacitatea sa de a produce materie uscată rezultând randamente scăzute de producţie. Cu toate acestea, reducerea randamentelor de producţie la porumb nu este direct proporţională cu reducerea suprafeţei foliare datorate grindinei deoarece creşte producţia de materie uscată în zona în care frunzele nu au fost afectate iar materia uscată din alte părţi ale plantei se mişcă în zonele de interes, cu rol de compensare. Porumbul are în general o suprafaţă foliară la baza plantei care nu este atinsă de lumina solară şi, prin urmare, nu este pe deplin funcţională. În urma defolierii datorate grindinei lumina poate ajunge şi la aceste frunze facilitând procesul de fotosinteză (Klein and Shapiro, 2011).

În ceea ce priveşte defolierea totală sau parţială a plantelor ca efect al grindinei. pierderile variază în timp (fenofaza porumbului) şi în funcţie de severitatea riscului. Producţia este cea mai afectată în cazul pierderii de frunze. Indiferent de severitate, defolierea în termen de 30 de zile de la mătăsire reduce semnificativ procentul de acumulare de substanţă uscată totală. Defolierea completă este cea mai dăunătoare (82 % pierdere de producţie) faţă de defolierea parțială (32,7 % pierdere de producţie) (Egharevba, 1976).

În perioada mătăsirii, când se dezvoltă organele de reproducere, grindina poate distruge întreaga cultură, riscul este de 100% atunci când paniculul este rupt (Mangen and Peter, 2001; Lee, 2007). După ce a avut loc polenizarea, riscul de pierdere a producţiei datorită grindinei scade deoarece plantele se apropie de maturitatea fiziologică (Thomison, 2013). După maturitatea fiziologică plantele încep să piardă apa din boabe şi riscul de pierdere a producţiei datorită grindinei devine foarte scăzut, excepţie fac condiţiile de ploi torenţiale însoţite de grindină care pot provoca detaşarea de plante (Nielsen et al. 2015).

Porumbul care a avut urechiuşele deteriorate nu va continua să crească. În cazul porumbului de furaj, randamentul de producţie scade direct proporţional cu severitatea defolierii datorată grindinei şi cu faza de vegetaţie a plantelor, cu cât defolierea se realizează în apropierea momentului mătăsirii (Lauer et al., 2004; Roth and Lauer, 2008). Pe măsură ce gradul de defoliere creşte, randamentul porumbului de furaj scade. Valorile medii ale producţiei de furaje au scăzut cu 16% în cazul defolierii totale când punctul de creştere este sub nivelul solului. De asemenea, defolierea a dus la reducerea producţiei de furaje cu 43%, 70% şi 40% la cinci săptămâni după apariţia plantelor, la mătăsire şi respectiv la 26 de zile după mătăsire.

Atât defolierea la un nivel ridicat al plantelor de porumb cât şi scăderea producţiei de boabe se combină pentru reducerea randamentului de producţie la porumbul furajer. Reacţia la defoliere datorată simulării grindinei este diferită la porumbul de furaj faţă de cel pentru boabe (Lauer et al., 2004; Roth and Lauer, 2008). Creşterea gradului de defoliere nu a afectat calitatea producţiei, în special când grindina a fost simulată în momentul în care punctul de creştere este sub nivelul solului sau la cinci săptămâni de la apariţia plantelor. Când planta de porumb este la stadiul de mătăsire şi la 26 de zile după mătăsire, simularea grindinei scade calitatea producţiei de porumb (Lauer et al., 2004; Roth and Lauer, 2008). La o analiză a modificărilor de calitate ale porumbului siloz în diferite etape ale maturităţii boabelor ca efect al grindinei s-a constatat influenţa negativă asupra calităţii prin creşterea conţinutului de fibre şi scăderea randamentului, a proteinei brute şi a digestibilităţii. Aceste date pot fi utile pentru influenţa deciziei de recoltare a porumbului pentru însilozare sau deciziei de a se lăsa pentru boabe (Wiersma, 1993). Reducerea substanței uscate şi a producţiei de boabe ca urmare a manifestării grindinei, este corelată liniar cu indicii de temperatură necesari fiecărui hibrid pentru a ajunge la maturitate. Pentru situaţiile în care grindina survine în fenofaza de lapte – ceară, hibrizii cu maturitate târzie sunt cei mai afectaţi de către grindină (Dwyer, 1994).

Aplicarea de fungicide nu poate recupera potenţialul randamentului de producţie pierdut din cauza daunelor provocate de grindină. Fungicidele protejează potenţialul de producţie prin faptul că reduc bolile. Există unele boli ale porumbului care sunt favorizate prin rănirea plantelor, de exemplu boala provocată de Clavibacter michiganensis subsp. nebraskensis, cea provocată de agentul patogen Ustilago maydis sau de Fusarium, însă fungicidele nu sunt eficiente împotriva acestor agenţi patogeni. Bolile foliare controlate de fungicide sunt cauzate de agenţi patogeni precum: Setosphaeria turcica, Puccinia sorghi, etc., agenţi patogeni care nu necesită răni pentru a le fi facilitată infecţia (http://corn.agronomy.wisc.edu).

În 2007 într-un experiment realizat în statul Urbana s-a testat efectul fungicidelor în controlul daunelor produse de grindină. Plantele de porumb au fost deteriorate cu un dispozitiv special, chiar înainte de mătăsire, pentru a simula daunele cauzate de grindină (Bradley, 2008). Unele parcele au fost folosite ca martor şi au rămas netratate. Pe celelalte parcele s-au aplicat trei fungicide care aveau următoarele substanţe active: pyraclostrobin, azoxystrobin şi al treilea pe bază de azoxystrobin şi propiconazol. Aceste parcele au fost comparate cu parcelele netratate. Atunci când datele au fost prelucrate statistic şi analizate s-a constatat faptul că fungicidele nu au îmbunătăţit semnificativ randamentul de producţie comparativ cu parcelele netratate şi afectate de grindină sau în parcelele neafectate de grindină.

Numai daunele provocate de grindina simulată au diminuat randamentul de producţie comparativ cu loturile neafectate de grindină (Bradley, 2008). O defoliere severă de 50% în caz de grindină a scăzut producţia prin formarea unui număr mic de boabe pe știulete (Egharevba et al., 1976). Porumbul păstrează capacitatea de a compensa frunzele pierdute prin stadii vegetative târzii, ceea ce indică faptul că standardele actuale de evaluare a efectului de defolierea datorată grindinei în cazul culturii de porumb ar trebui să fie re-evaluate. Daunele produse de grindină la porumb sunt complexe și reducerea producţiei de porumb indusă de grindină este adesea însoțită şi de alte forme de deteriorare a plantelor rămase. Cercetările viitoare ar trebui să evalueze efectul de reducere a densităţii culturii de porumb în combinație cu alte tipuri de deteriorare a plantelor rămase, cum ar fi defolierea, ruperea tulpinilor, echimoze ale tulpinii (Coulter et al., 2011)

2. Îngheţul târziu de primăvară

Între termenii “îngheţare” şi “îngheţ”, deşi deseori se folosesc ca şi sinonime, există diferenţe semnificative pentru specialiști. Termenul “îngheţare” este definit ca momentul în care temperatura aerului, măsurată la o distanţă de aproximativ 1,5 m deasupra solului, coboară sub 0 ⁰ C. În schimb “îngheţul” se manifestă atunci când temperatura la nivelul solului este de 0⁰C sau mai mică (Griffiths and Driscoll, 1982).

Diferența apare în anumite condiţii meteorologice când temperatura minimă a aerului poate fi mai mare cu câteva grade decât temperatura minimă la nivelul solului. În general, în condiţii de vânt moderat sau puternic, aerul este bine mixat astfel încât temperatura aerului este aproape egală cu temperatura de la nivelul solului. În condiții de vânturi uşoare şi a unui cer senin aerul de la nivelul solului se poate răci mai mult ca zona superioară din aer, datorită radiaţiei infraroşii, temperatura putând atinge pragul de îngheț, fiind însă cu câteva grade mai mică ca cea măsurată oficial la o distanță de 1,5 m de sol (Kunkel and Hollinger, 1995).

Porumbul este o cultură ce necesită temperaturi ridicate în timpul zilei (25⁰C – 30⁰C) chiar dacă nopţile sunt mai reci (Colless, 1992). Variaţia mare a temperaturilor sau cele scăzute sub 8⁰C sau 0⁰C după mătăsire precum și cele foarte ridicate de peste 40⁰C afectează grav dezvoltarea plantelor de porumb (Birch et al. 2003).

Temperaturile care se află în afara ariei de adaptare a unui hibrid sau soi de porumb pot afecta semnificativ procesele de fotosinteză, translocare şi viabilitatea polenului (Lafitte, 2000a).

Temperaturile scăzute de primăvară sunt cele mai periculoase pentru porumb. Ca o adaptare la îngheț, fenomenele se explică prin temporizarea utilizării substanțelor de rezervă din semințe, creșterea moderată a părții aeriene, acumularea substanțelor de rezervă din frunzele tinere (Cristea și colab., 2004).

Probabilitatea ca îngheţurile timpurii de primăvară sӑ afecteze plantele de porumb răsărite poate să fie foarte variată de la 5% la 100%, în funcţie de data semănatului, fenofaza de creștere a porumbului, caracteristicile solului, perioada de expunere la temperaturi negative şi valorile acestora (Nielsen, 2010).

În primele faze de vegetaţie ale porumbului principalii factori generatori de stres sunt înghețul și variațiile mari de temperatură din sol. Intensitatea acestui stres variază în funcție de gradul de îmbibare cu apă al cariopsei, dacă s-a produs sau nu germinația, dacă a intervenit sau nu răsărirea plantelor. În practică se consideră că temperaturile scăzute nu constituie o problemă, dacă vârful de creștere al plantei se găsește sub suprafața solului până la fenofaza de 6 frunze cu ligula vizibilă. Această evaluare se face de obicei luând în considerare temperatura aerului, însă ea nu are mereu corespondent și pentru temperatura din sol, iar un pământ umed cu temperatură sub 10° C poate deja dăuna unei bune germinări (Nielsen, 2010).

Plantele de porumb sunt greu de recuperat în special atunci când temperaturile în sol se menţin în jurul a 0 ⁰C pentru câteva ore sau când temperaturile sunt de aproximativ – 2,2 ⁰C pentru câteva minute. Un îngheţ timpuriu de primăvară poate fi dăunător şi în cazul în care temperaturile sunt puţin peste 0⁰C dar condiţiile atmosferice, cerul senin, umiditatea scăzută şi lipsa vântului devin favorabile pierderii în atmosferă a căldurii înmagazinate de frunze. Astfel, la temperaturi cuprinse între 0⁰C şi 4⁰C datorită circulaţiei aerului şi radiaţiei termice, se pot produce multiple daune cauzate de mici “buzunare” de îngheţ.

De obicei, marginile culturilor de porumb, zonele foarte joase şi frunzele superioare ale plantelor sunt cele mai expuse la riscul de îngheţ de primăvară (Carter and Hesterman, 1990). Înainte de răsărirea plantelor, daunele cauzate de îngheț pot surveni și în situația în care cariopsa are la dispoziție apă. Ea se îmbibă cu apă rece și se umflă fapt ce duce la ruperea membranelor celulare, care rămân rigide, rezultând radicele avortate cu ramificații laterale oprite din creștere, o proliferare a rădăcinilor seminale și o încetinire a creșterii plantei. Efectul acestor daune pot limita sau opri absorbția nutrienților, reducând creșterea normală a mezocotilului și a coleoptilului, expunând plantula de porumb la atacul germenilor patogeni și al dăunătorilor (Nielsen, 2010).

Menționăm că principalele daune provocate de îngheț seminţelor de porumb sunt cele datorate faptului că semințele care se îmbibă cu apă se umflă dar nu mai germinează, mezocotilul are o creșterea deformată sub formă de tirbușon, boabele în curs de germinare au embrionul nefuncțional sau pericarpul este putrezit.

Când stadiul de dezvoltare a porumbului este mai avansat dar vârful de creştere se află sub nivelul solului, plantele de porumb răsărite sunt relativ rezistente la temperaturi scăzute.

Temperaturile negative de -2⁰C la -5⁰C afectează părțile verzi ale plantelor, deshidratându-le şi ofilindu-le, creşterea fiind astfel întreruptă. Însă, dacă vârful de creștere al plantei se află sub nivelul solului, revenirea după un îngheț moderat este, de obicei, rapidă și aproape completă. Plantele tinere de porumb, care au avut afectate doar părțile supraterane au șansa de a-și relua activitatea dacă vârful de creștere nu a fost distrus.

Cercetările lui Nielsen (2010) consemnează că înghețurile care prind porumbul imediat după răsărire, afectează de obicei puțin producția. Primele patru sau cinci frunze, în general, nu mai cresc mari dar vor fi repede umbrite de frunzele superioare. Deci, contribuția frunzelor înghețate la fotosinteza plantei va rămâne în continuare foarte mică. În practica curentă se recomandă a nu se lua rapid o decizie după îngheț pentru refacerea culturii. Este de dorit a se aștepta câteva zile pentru a urmări dacă plantele de porumb își reiau creșterea. Dacă vârful de creștere nu a fost afectat, de obicei o nouă frunză ar trebui să apară în următoarele 3-4 zile.

Dacă vârful de creştere este situat deasupra solului, la stadiul de 5-6 frunze, îngheţul timpuriu poate provoca daune economice grave. De cele mai multe ori, are loc distrugerea întregii plante iar pierderile de producție sunt semnificative, plantele de porumb urmând a se ofili sau putrezesc. În aceste situații singura alternativă rămâne reînsămânțatul sau schimbarea culturii (https://www.dekalb.ro).

Cultivatorii de porumb s-au deprins să identifice diferite simptome care pot să ajute la surprinderea momentului în care temperaturile scăzute au produs deja daunele cauzate de îngheţ. Aceste simptome sunt închiderea la culoare a frunzelor de porumb după 24 de ore de la îngheţ, fenomen datorat distrugerii membranelor celulare şi eliberării conţinutului celular din frunzele deteriorate. Plantele de porumb astfel afectate vor avea frunzele înghețate de culoare maro existând însă posibilitatea ca unele frunze să rămână verzi fiind mai puțin sau deloc afectate, ele având șansa să-și continue creșterea iar cultura să poată fi salvată.

În zonele temperate şi în cele nordice, reuşita culturii porumbului este în strânsă dependenţă cu particularităţile fiziologice şi biochimice ale hibrizilor rezistenţi la frig. În aceste zone se întâlneşte frecvent răcirea accentuată a vremii după răsărirea plantelor. În asemenea condiţii, creşterea fie că încetează complet, fie că se derulează slab. La formele nerezistente la frig, frânarea creşterii plantelor proaspăt răsărite, se constată încă de la 14⁰C. Acest fenomen nu are loc la această temperatură la formele rezistente la frig. Încetinirea creșterii este mai vizibilă la 10 ⁰C, însă la formele rezistente la această temperatură nu se constată acest fenomen. Mai mult, la unele forme rezistente la temperatura de 6⁰C plantele îşi continuă creşterea sistemului radicular şi a părţii aeriene.

O altă constatare utilă (Cristea şi colab., 2004) este cea conform căreia hibrizii de porumb rezistenţi la frig se deosebesc de cei mai puțin rezistenţi printr-un conţinut mai ridicat de substanţă uscată. Pagubele provocate de îngheţurile târzii pot afecta și calitatea boabelor, ele fiind direct proporţionale cu stadiul de dezvoltare a plantelor de porumb şi gradul de distrugere a ţesuturilor frunzelor.  Diferenţele între caracterele genetice ale hibrizilor, vigoarea plantelor în momentul îngheţului şi evoluția temperaturilor ulterioare sunt de obicei hotărâtoare privind calitatea producției de sămânță la porumb (http://corn.agronomy.wisc.edu).

În timp ce condiţiile climatice generale pot aduce temperaturi de îngheţ într-o regiune, există şi alţi factori microclimatici care pot face diferenţa în ceea ce priveşte potenţialul de dăunare al îngheţului într-un câmp. Aceşti factori includ: topografia terenului/altitudinea – în zonele deluroase aerul rece şi dens va curge până în depresiuni şi văi cauzând astfel ca aceste zone depresionare să fie mai reci decât zonele înalte din jur; radiaţia solului – solurile radiază căldura în sus şi încălzesc aerul din imediata apropiere a suprafeţei solului. Practicile de îngrijire a culturilor care stimulează încălzirea solului ajută la prevenirea apariţiei daunelor produse de îngheţ (Tollenaar, 1998).

Practicile de îngrijire a culturilor care inhibă radiaţia solului pot creşte probabilitatea daunelor provocate de îngheţ. Sistemele de prelucrare a solului care lasă în strat gros resturile culturii precedente pe suprafaţa câmpului tind să intercepteze căldura radiantă din sol. Acest lucru previne răcirea temperaturilor din timpul nopţii care apare adesea la nivelul solului în câmpurile acoperite cu straturi subţiri de resturi vegetale sau complet lipsite de resturi vegetale. Fără căldura solului care radiază în sus, frunzele tinere de porumb sunt mai susceptibile la pagubele produse de îngheţ (Bland, 1993).

Pe de altă parte, prelucrarea are ca efect slăbirea solului, ceea ce duce la scăderea conductivităţii termice ale solului. Solul prelucrat nu poate furniza atât de multă energie termică frunzelor de porumb precum solul neprelucrat. Lucrările de prelucrare a solului au tendinţa de a usca solul, lucru care duce la o capacitate mai mică de încălzire a solului. Pământul uscat de la suprafaţa solului izolează restul solului de sub el, lucru care previne încălzirea aerului de la nivelul solului prin radiaţia acestuia. Aceşti factori explică de ce câmpurile care au fost cultivate sau pe care s-au aplicat înainte de îngheţ amoniac anhidru sunt afectate şi prezintă daune mai puternice decât cele adiacente (Bland, 1993).

Umiditatea solului poate influenţa, de asemenea, potenţialul de radiaţie a solului. În stare umedă solul prezintă o capacitate crescută de căldură comparativ cu solul uscat. Acest lucru explică reducerea daunelor cauzate de îngheţ porumbului în câmpurile sau porţiunile de terenuri recent irigate comparativ cu cele care nu au fost irigate înainte de îngheţ (Elmore and Doupnik, 1995).

Combinaţiile unice între cantităţile de resturi vegetale de la cultura precedentă, umiditatea solului şi structura acestuia determină apariţia daunelor la cultura de porumb în anumite câmpuri atunci când se produce îngheţ într-o regiune (Tollenar, 1998).

Îmburuienarea în cadrul câmpurilor de porumb poate avea aceeaşi influenţă asupra radiaţiei solului ca şi resturile culturii anterioare. Aceste zone îmburuienate reduc radiaţiile solului şi măresc incidenţa daunelor produse de îngheţ. De asemenea, creşterea vegetaţiei pe marginile câmpului poate avea un efect de “pătură”, mai exact de a restrânge capacitatea solului cald de a încălzi aerul de deasupra lui (Bland, 1993).

Când temperaturile scăzute apar într-o regiune şi există posibilitatea de îngheţare sau de îngheţ, sunt mai mulţi factori care dictează gradul şi severitatea pagubelor cauzate de îngheţ culturii de porumb. Unul dintre cei mai importanţi factori îl reprezintă gradul de maturitate a plantelor. Plantele de porumb tinere sunt mai puţin susceptibile la răniri datorate îngheţului, răniri ce duc la moartea plantei, deoarece punctul de creştere este sub nivelul solului şi este protejat de temperaturile periculoase. Plantele mai avansate din punct de vedere fenologic au frunze mai expuse şi pot avea punctele de creştere deasupra nivelului solului. Atunci când frunzele mari ale acestor plante de porumb sunt îngheţate ele se răsucesc şi pot forma un vârtej dens care este dificil de străpuns pentru frunzele emergente (Nielsen, 1999).

Un alt factor care determină potenţialul de recuperare a plantelor de porumb după îngheţ îl reprezintă starea de sănătate a acestora înainte de îngheţ. Dacă plantele de porumb au fost supuse stresului datorită temperaturilor scăzute, sau rănite datorită erbicidărilor, sau datorită umidităţii excesive, sau a unor boli, acestea au o capacitate mai redusă de recuperare chiar şi în urma unor daune minore datorate îngheţului. De asemenea, atunci când condiţiile de creştere după un îngheţ nu sunt ideale, plantele de porumb afectate de îngheţ se recuperează lent şi sunt mai susceptibile la moarte (https://www.pioneer.com).

Atunci când temperaturile de îngheţare afectează plantele de porumb într-un câmp, unele plante pot supravieţui şi se pot recupera, în timp ce alte plante vor muri. Plantele de porumb pier imediat când ţesutul punctului de creştere este îngheţat. Plantele de porumb care nu au murit imediat pot să cedeze sub efectul anumitor factori fizici sau biologici care împiedică recuperarea, precum: înfometarea plantelor – pierderea foliară datorată daunelor produse de îngheţ reduce suprafaţa fotosintetică disponibilă pentru a produce carbohidraţii necesari în creşterea şi recuperarea plantelor noi; boala plantelor de porumb – plantele rănite au niveluri reduse de rezistenţă la agenţii patogeni secundari care invadează ţesuturile deteriorate de îngheţ (https://www.pioneer.com). Unul dintre primii paşi în diagnosticarea rănirii datorate îngheţului îl reprezintă verificarea stării de sănătate a punctului intern de creştere

Plantele pot fi secţionate vertical iar regiunea punctului de creştere este inspectată vizual pentru daune (Nielsen, 1999). În mod obişnuit, regiunea punctului de creştere este formată dintr-un ţesut moale, decolorat în partea superioară a mezocotilului. Dacă ţesutul punctului de creştere este vădit deteriorat, plantele nu se vor recupera. Cu toate acestea, chiar dacă punctul de creştere pare sănătos imediat după îngheţ plantele tot pot ajunge să piară. Vremea rece după îngheţ poate întârzia deteriorarea vizibilă a ţesuturilor afectate la plantele de porumb. Plantele care nu sunt distruse direct de îngheţ pot sucomba sub efectul celorlalți factori descrişi anterior (Nielsen and Christmas, 2001).

Recuperarea de la distrugerea ţesutului de la suprafaţa solului ca urmare a îngheţului, la începutul sezonului, depinde de: stadiul de creştere – potenţialul de recuperare este mai mare în fazele iniţiale de dezvoltare decât în etapele următoare, deoarece în seminţe există rezerve de energie pentru a susţine creşterea; proporţia de ţesut verde rămas – cu cât este mai mult ţesut verde care să ajute planta să trăiască până întâlneşte condiţii optime pentru fotosinteză cu atât este mai mare potenţialul de recuperare, mai ales la etapele următoare celor iniţiale de dezvoltare, când rezervele de seminţe sunt aproape epuizate; condiţiile meteorologice în timpul recuperării – condiţiile calde şi uscate sunt mai favorabile decât vremea rece şi umedă; numărul de îngheţuri – plantele dintr-o etapă ulterioară celor iniţiale de dezvoltare se vor recupera dacă au fost afectate de un singur episod de îngheţ, dar rezervele pot fi epuizate în cazul în care apar mai multe episoade de îngheţuri în perioada în care plăntuţele afectate se recuperează (https://www.pioneer.com).

Cu cât numărul ciclurilor de deteriorare/recuperare în urma îngheţurilor este mai mare, cu atât probabilitatea ca plantele să nu reziste sau să fie necompetitive este mai mare. Experienţele au arătat faptul că plantele cu leziuni ale ţesuturilor de aproximativ 1 cm sau mai puţin în zona punctului de creştere nu se vor putea reface. Chiar dacă plantele supravieţuiesc, este compromis potenţialul de a produce plante competitive cu o capacitate de producţie acceptabilă. Plantele tinere de porumb cu mai mult de 1 cm de ţesut sănătos deasupra punctului de creştere deseori vor supravieţui şi se vor dezvolta în plante cu potenţial ridicat de producţie (https://www.pioneer.com).

Sub influența temperaturilor scăzute, concentrația sevei celulare scade, deoarece aceasta este o caracteristică a formelor de porumb care nu sunt rezistente la frig, în formele parentale rezistente, această scădere este mai mică. Cunoaşterea capacităţii de rezistență la înghețul târziu de primăvară, prezintă o importanță deosebită, atât din punct de vedere al stabilirii timpului optim pentru semănat, precum și a lucrărilor de microzonare. Totodată, putem observa o refacere spectaculoasă a plantelor unor populaţii, după stresul provocat de stresul termic. Pentru practica agricolă, acest lucru este foarte important, întrucât, în lunile aprilie şi mai, temperaturile de 4°C, 6°C, 8°C, apar frecvent, în momentul germinării şi răsăririi culturilor de porumb. Valoarea unor populaţii de porumb în ceea ce priveşte rezistenţa la frig este foarte importantă pentru alegerea materialului iniţial în lucrările de ameliorare, în vederea creării de soiuri sau hibrizi de porumb rezistenţi la temperaturi scăzute, îndeosebi în prima parte din viaţa plantei (Cristea, 2013).