Un nou risc asigurabil! Seceta pedologică în faza de răsărire pentru culturile de toamnă

Schimbările climatice se manifestă evident în ultimii ani și adaptarea la noile condiții trebuie să se producă cât mai rapid. Lipsa apei este un factor foarte important în faza de răsărire a culturilor, fapt ce duce la daune pentru fermier încă de la înființarea acestora. Anul trecut rapița a dat destulă bătaie de cap fermierilor pentru că o mare parte din suprafața înființată a trebuit sa fie întoarsă. Lipsa umidității din sol a făcut ca multe dintre culturile de toamnă să răsară cu întârziere sau deloc.

Agra Asigurări s-a dovedit în ultimii ani un partener de nădejde al fermierilor români dar și un inovator pe piața din România, fiind prima companie care a preluat riscul de secetă prin produsul Index de secetă, dar și singura companie de asigurări care a pus la dispoziția fermierilor serviciul gratuit de monitorizare a culturilor AgraSat.

Începând cu toamna anului 2019 Agra Asigurări preia un risc suplimentar în acoperire și anume riscul de secetă pedologică în faza de răsărire la culturile de toamnă. Culturile care intra în acest program sunt cerealele de toamnă precum grâu de toamnă, grâu durum de toamnă, orz de toamnă, triticale de toamnă, alac de toamnă, secară de toamnă, dar și rapița, o cultura foarte sensibilă la stresul hidric. Agra Asigurări despăgubește fermierul dacă nivelul de precipitații la 60 de zile după semănat este sub 20 mm/m2, fapt ce împiedică germinația semințelor sau duce la răsărirea plantelor subdezvoltate, neviabile.

Subscrierea polițelor pentru cultura de rapiță se face până la data de 31.08, iar pentru cereale de toamnă până la data de 30.09.

Persoanele interesate pot lua legătura direct cu managerii regionali sau cu firmele de brokeraj partenere.

 

Iulia Stela Parapianu